Thursday, February 27, 2014

PĂTURATĂ PE CRUMPI

Ingrediente:
  • 1  kg. cartofi
  • 2-3 cepe mai mari 
  • 1-2 morcovi
  • 1 patrunjel
  • 1/2 telina
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 cană făină
  • 1 lingură boia
  • 1 legătură patrunjel verde
  •  ulei
  • sare, piper, vegeta (dupa gust )
Preparare:

  1.      Din făină, 2 linguri de ulei, 1 linguriță oțet și puțină apă, se face o cocă nu prea tare.Se întinde sub formă rotundă și se lasă la odihnit 30 minute.
  2.  se taie ceapa peștișori
  3. morcovii, pătrunjelul, ardeiul și țelina se taie cubulețe
  4. cartofii se taie in patru
  5. pătrunjelul se toacă

     Într-o cratiță se încinge o lingură de ulei, se prăjește ceapa, după care se adaugă pe rând ardeiul, morcovii, țelina și pătrunjelul.Când s-au muiat legumele, se adaugă boiaua, vegeta, cartofii și se completează cu apă cât să acopere totul.Se fierbe la foc mic.
     Punem coca pregătită anterior pe o față de masă curată, presărată cu făină și o întindem cu sucitorul, cât de subțire putem, ca o foaie de ștrudel.O ungem cu ulei și cu ajutorul feței de masă o rulăm, apoi o răsucim în formă de spirală.
     Când cartofii sunt aproape gata, punem păturata deasupra și mai lăsăm să fiarbă cam 30 minute, cu capacul pus.La sfârșit presărăm pătrunjelul tocat.

     Dacă dorim, putem umple păturata cu brânză rasă ( înainte de rulare radem brânză pe toată suprafața foii )

CHIFTELE DE POST

Ingrediente :
  • 500 g cartofi 
  •  1/2 cană orez
  •  2-3 morcovi
  •  2 ceape
  •  marar
  •  patrunjel
  •  pesmet
  •  ulei
  •  sare,piper, vegeta
Preparare :

  1. cartofii se fierb în coajă, se curăță cât sunt încă calzi și se pasează
  2. ceapa se toacă
  3. morcovii se dau prin răzătoarea mică
  4. orezul se fierbe
     Într-o cratiță se încinge o lingură de ulei în care se călește ceapa și morcovii.Se ia cratița de pe foc și se amestecă cu orezul fiert, cartofii pasați, vegeta, sare, piper, mărar și pătrunjel tocat.
     Se formează chiftelele cu mâna, se tăvălesc prin pesmet și se frig în ulei încins.
     Se servesc ca atare, cu murături sau ca și garnitură cu sote de morcovi, mâncare de dovlecei sau cu sos de roșii.
 se prepară un sos de roșii astfel : încingem o lingură de ulei în care prăjim rapid un cățel de usturoi pisat, o lingură de zahăr, o lingură de făină și stingem cu suc de roșii.Lăsăm sa fiarbă până se îngroașă, adăugăm busuioc tocat și chiftelele.Luăm de pe foc și lăsăm puțin să se pătrundă aromele.

Wednesday, February 26, 2014

TOCANĂ DE SOIA CU GĂLUȘTE - de post

Ingrediente:

găluște :
  •  250 g făină
  •  1 linguriță praf de copt
  •  1 linguriță bicarbonat de sodiu 
  •  125 g margarină foarte rece
  •  Sare, piper   
     Se amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul sarea și piperul cu margarina dată prin răzătoarea mare.Se obține un aluat sfărâmicios la care se adaugă puțină apă, cât sa obținem un aluat legat.Se împarte aluatul în cca 20 părți egale, din care se formează niște bile (găluște).Dacă nu le folosim pe toate, putem să le păstrăm la congelator.
 
 tocănița :

  • 2 -3 cepe
  • 3 ardei - roșu, galben, verde
  • 1 conservă cuburi roșii
  • 1 conservă ciuperci (sau ciuperci proaspete)
  • 1 pungă cuburi de soia fierte în apă conform instrucțiunilor de pe ambalaj
  • 2 linguri ulei
  • 1 lingură boia
  • 1 cub bază de supă de legume
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • sare, piper 
     Se încinge uleiul, se călește ceapa tăiată peștișori și ardeii tăiați cuburi.Când s-au muiat se adaugă ciupercile, roșiile și soia.Se completează cu apă, baza de supă, boia, sare piper.Când începe să clocotească, se adaugă găluștele.Se fierbe cu capac, cam 30 min.Găluștele trebuie să fie pe jumătate scufundate în zeamă.La final, se presară pătrunjel verde tocat.
 

Tuesday, February 25, 2014

TOCANĂ MÂNĂSTIREASCĂ

Ingrediente:

  • 3 cepe
  • 4 dovlecei
  • 3-4 morcovi
  • 3-4 ardei
  • 4 roșii
  • o legatură de mărar
  • o legatură de patrunjel verde
  • ulei (pentru prajit)
  • făină
  • sare
  • piper

  • Preparare:

    1. dovleceii se curăță, se taie felii, se sărează, se trec prin făină și se prăjesc în ulei încins
    2. cepele se taie peștișori
    3. morcovii se taie rondele
    4. ardeii și roșiile se taie felii
         Se încinge o lingură de ulei in care se călesc ceapa, morcovii ardeii și roșiile, cu puțină sare.Se adaugă apă cât să acopere legumele, un cub de supă de legume și se fierbe la foc mic.Când legumele sunt moi, se adaugă dovleceii, se potrivește de sare și piper și se presară mărarul și pătrunjelul tocat.

    PILAF CU URZICI

    Ingrediente:

    • 1 cană orez
    • 200g ciuperci
    • 1 morcov
    • 1 ardei
    • 500g urzici
    • 1 lingură ulei
    • sare, piper, vegeta de legume

    Preparare:
    1. urzicile se fierb în 3 căni de apă cu puțină sare, se strecoară, se freacă cu o lingură de mălai și apoi se toacă mărunt
    2. ceapa se taie peștișori
    3. morcovul se rade pe răzătoarea mare
    4. ardeiul se taie cubulețe
    5. ciupercile se taie felii

         Intr-o cratiță se încinge uleiul, se prăjește ceapa cu puțină sare, morcovul, ardeiul și ciupercile.Se adaugă  baza de legume (cub de supă) și apa în care au fiert urzicile.Când clocotește, se adaugă orezul spălat bine și scurs (orezul pentru pilaf trebuie spălat în mai multe ape, până apa rămâne clară, apoi se ține în apă cam o oră).Nu se mai amestecă nimic, orezul trebuie să rămână deasupra legumelor și să fie acoperit cu apă.Se fierbe la foc mic, sub capac.Când este aproape gata orezul, se adaugă urzicile, se potrivește de sare și piper.Se mai ține pe foc mic cam 10 minute, sub capac, până se umflă orezul și dispare toată apa.

    GULAȘ DE POST

    Ingrediente:

    • 500g ciuperci champignon brune
    • 2 cepe
    • 2 cartofi
    • 2 linguri ulei
    • 1 legătură pătrunjel
    • boia , coriandru, făină, sare piper
    • 1 cub knorr de legume

    Preparare:

    1. Ciupercile se taie in jumătate
    2. Ceapa se taie peștișori
    3. Cartofii se taie cuburi

         Într-o cratiță se încinge uleiul, se adaugă ceapa și se prăjește până devine sticloasă.Se adaugă ciupercile, boiaua  și coriandru și se călesc până iși lasă sucul propriu.Adăugăm o lingură de făină și două căni de apă.Când dă în clocot se adaugă și cartofii și cubul de legume și se fierbe până se înmoaie.Se potrivește de sare și piper.La sfârșit se presară pătrunjel tocat.
        

    STUFAT CU SOIA - de post

    Ingrediente:
    • 1 pungă cuburi soia
    • 1 fir de praz
    • 1 legătură ceapă verde
    • 1 legătură usturoi verde
    • 1 legătură ștevie
    • 1 legătură leurdă
    • 1 conservă roșii cubulețe
    • 2 linguri ulei
    • sare, piper, vegeta
    Preparare:

         Cuburile de soia se fierb în apă cu vegeta, conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
         Prazul se taie rondele mai groase, cepa și usturoiul se taie bastonașe cam de 3 cm, ștevia (drăgăvei) și leurda se taie fâșii mai groase.Verdețurile se opăresc cu apă fiartă cu sare și se strecoară.
         Se încinge uleiul, se prăjesc rapid cubulețele de soia fierte și strecurate, se adaugă roșiile și verdețurile.Se potrivește de sare și piper, se adaugă din apa în care am opărit verdețuruile, cât să acoperim stufatul și se dă la cuptor până scade. 
     
          Pentru variațiuni pe aceeași temă, in loc de soia putem folosi ciuperci sau măsline.
          Se poate servi cu orez fiert, mălai bănățean sau mămăligă.

    MÂNCARE DE MAZĂRE - de post

    Ingrediente:
    • 2 cepe roșii
    • 1-2 căței usturoi
    • 1 morcov
    • 1 păstârnac
    • 2 cartofi
    • 500 g mazăre fină congelată
    • 1 legătură mărar
    • 1 lingură ulei
    • 1 lingură făină
    • sare, piper, vegeta 
    Preparare:

    1.     Ceapa se curăță și se taie peștișori
    2.      Usturoiul se curăță și se toacă marunt
    3.      Morcovul și păstârnacul se curăță și se taie rondele
    4.      Cartofii se curăță și se taie cuburi
    5.      Mărarul se toacă mărunt.
          Într-o cratiță se încinge ulei și se călește ceapa pănă devine translucidă.Se adaugă usturoiul, morcovul si păstârnacul și se călesc câteva minute, după care se adauga mazărea congelată.Se potrivește se sare și piper și se călește câteva minute, după care se adaugă apă cât să acopere legumele, cartofii și vegeta.Când legumele sunt fierte, se adaugă mărarul și o lingură de făină dizolvată în apă rece și se mai lasă să clocotească cât să se ingroașe sosul.
         Se servește cu salată verde.