Showing posts with label ghimbir. Show all posts
Showing posts with label ghimbir. Show all posts

Tuesday, May 19, 2015

BERE DE GHIMBIR

Ingrediente :

  • 1 cană ghimbir proaspăt ras
  • 1/2 cana zeamă lamâie
  • 1/2 cană zahăr (de preferință brun)
  • 2 lingurițe sare (de preferat sare de mare)
  • 3 litri apă (de preferat apă de izvor sau apă filtrată)

 Preparare:

  1. se amestecă toate ingredientele într-un borcan de sticlă
  2. se lasă la fermentat, acoperit la temperatura camerei, 3 zile
  3. se filtrează și se transferă în sticle cu dop
  4. se păstrează la frigider cam o săptămână
Ghimbirul este recunoscut pentru proprietățile sale antiimflamatorii.

SFECLĂ ROȘIE MURATĂ CU GHIMBIR

Ingrediente :

  • 1 cană oțet din vin alb
  • 2 lingurițe sare
  • 1 lingură zahăr
  • 1 kg sfeclă roșie
  • 1 bucățică rădăcină ghimbir

Preparare :

  1. sfecla se curăță si se taie felii foarte subțiri
  2. se fierbe oțetul cu zaharul sarea și feliile de ghimbir
  3. se adaugă feliile de sfeclă și se mai fierbe 5 minute
  4. se ia de pe foc și se lasă la răcit cu capacul pus
  5. se așează în borcan și se păstrează la frigider cca 2 săptămâni

DULCEAȚĂ DE GHIMBIR

1,GHIMBIR CU MĂR

Ingrediente :

  • 500g ghimbir proaspăt ras pe răzătoarea mică sau feliat
  • zeama de la 1 lămâie
  • 1 cană zahăr ( 250 -300 g)
  • 1/4 l apă
  • 1 măr tăiat cubulețe

Preparare :

  1. Se pune la fiert ghimbirul mărunțit, cu apa, zahărul, mărul și zeama de lămâie la foc mai mare cam 10 minute,
  2. Se micșorează focul și se continuă fierberea la foc mic încă 30 min, amestecând din când în când, să nu se prindă.
  3. După ce s-a îngroșat dulceața, se ia de pe foc și se pune fierbinte în borcane sterilizate.
  4. Se pune capacul și se întorc borcanele cu fundul în sus 2-3 minute, după care se pun la răcit învelite în pături.
  5. Când sunt complet reci se transferă în cămară

2,GHIMBIR CU PORTOCALE ȘI ROZMARIN

Ingrediente :

3 kg portocale
1 kg zahăr
100 g rădăcină ghimbir
1 baton vanilie
2 rămurele rozmarin

Preparare :

  1. Portocalele se spală foarte bine cu o soluție de apă cu bicarbonat și oțet de mere
  2. Se curăță de coajă cam 3/4 din portocale, restul rămân cu tot cu coajă
  3. Se taie portocalele pătrățele și ghimbirul felii mai groase
  4. Se pun în cratiță, în straturi alternative,portocalele, zahărul și ghimbirul și se ține la rece peste noapte, portocalele vor lăsa suc.
  5. Se fierbe la foc mic, când începe să scadă se adaugă vanilia și rozmarinul
  6. După ce s-a îngroșat dulceața, se ia de pe foc și se pune fierbinte în borcane sterilizate.
  7. Se pune capacul și se întorc borcanele cu fundul în sus 2-3 minute, după care se pun la răcit învelite în pături.
  8. Când sunt complet reci se transferă în cămară

SIROP ȘI DULCEAȚĂ DE GHIMBIR

Ingrediente :

  • 600g ghimbir ras pe răzătoarea mică
  • 5 căni zahăr
  • 5 căni apă
  • 1 baton vanilie
  • zeama de la 2 lămâi
  • 1 borcan miere (mare)

Preparare sirop :

  1. se fierbe apa cu zahărul 1/2 de oră
  2. se adaugă ghimbirul ras și din momentul în care începe iar să fiarbă, mai fierbem 15 min.
  3. se ia de pe foc și se adaugă vanilia și zeama de lămâie
  4. se pune capacul pe oală și se mai lasă la infuzat 1/2 oră
  5. se strecoară printr-o sită deasă sau tifon
  6. se pune in sticle, se leagă și se păstrează la camară
  7. se servește cu apă minerală și lămâie

Preparare dulceață :

ghimbirul rămas de la sirop, se amestecă bine de tot cu miere, se îndeasă bine în borcane, să nu rămână bule de aer, deasupra se pune câte o lingură de miere pentru sigilare, se leagă borcanele si se păstrează la cămară.Se servește cu pâine prăjită sau cu diverse fripturi.

Ghimbirul este bun pentru răceală și gripă, combaterea febrei, imbunătățirea circulației sângelui,indigestie,grețuri și amețeli, balonare,este un bun antiinflamator deci folositor contra reumatismului și adjutant în curele de slăbire.
Se poate folosi atât la preparate sărate, la curry, supe, cât și la deserturi și băuturi răcoritoare.
Rădăcina rasă se poate aplica extern pentru reducerea durerilor.
Poate ajuta la prevenirea cancerului, la ameliorarea durerilor de cap și de dinți și stimulează sistemul imunitar.
Folosit în mod constant in alimentație poate duce la pierderea kilogramelor in plus.Se poate bea zilnic un preparat din rădăcină rasă de ghimbir sau pulbere de ghimbir amestecat cu miere de albine, apă și scorțisoară, sau se poate adăuga la ceaiul preferat.
Dacă vă paște gripa, opăriți ghimbir sar cu apă fiartă și lămâie, apoi adăugați miere de albine.

Tuesday, August 26, 2014

SOS DE ROȘII CU GHIMBIR

Ingrediente :

  • 4 kg roșii
  • 4 cepe mari roșii
  • 4 căței usturoi
  • cam 4 cm rădăcină ghimbir curățată și rasă pe răzătoarea mică
  • 2-3 foi dafin
  • 3-4 boabe de ienibahar
  • o lingură boabe piper
  • 2 linguri sare
  • o cană zahăr
  • 1/2 cană oțet

Preparare :

  1. se curăță roșiile de cotoare și se taie felii
  2. se curăță ceapa și usturoiul și se toacă nu prea mărunt
  3. într-o oală se pun la fiert roșiile cu ceapa și usturoiul, 15 min
  4. se adaugă ghimbirul, foile de dafin, boabele de ienibahar și piper, zahărul și oțetul, se mai fierb 15 min, după care se ia de pe foc
  5. se pasează fiertura printr-o sită deasă
  6. se pune înapoi la fiert pentru încă 15 min, la foc mic, la sfârșit se pot adauga 2 aspirine pisate
  7. se toarnă în borcane, se sigilează și se țin în pături până se răcesc