Thursday, May 07, 2015

ISTORIA GĂLUȘTELOR

GĂLUȘTE DE GRIȘ PENTRU SUPĂ
 
se servesc cu supă clară de găină, vită, legume, sau supă de roșii
 
Ingrediente :
 
  • 1 ou
  • 2 linguri ulei
  • 3 linguri griș
  • sare, vegeta, piper (opțional)
Preparare :
 
  1. se separă ouale
  2. galbenușurile se bat cu furculița cu puțină sare
  3. albușurile se bat spumă
  4. se amestecă gălbenușurile cu uleiul și albusurile, apoi se adaugă grișul treptat, să nu cadă spuma
  5. se lasă la dospit 15 minute
  6. se formează găluștele cu două linguri, cu una se ia din compoziție, cu cealaltă se pune în supa care fierbe lent ( nu clocotește)
  7. după ce se adaugă toate găluștele la supă, le speriem cu o cană de apă rece, apoi lăsăm la foc moale, cu capacul pus ( avem grijă să nu clocotească supa )
 
GĂLUȘTE ȚUP - ȚUP
 
se servesc cu supă, tocăniță (gulaș) sau cu cartofi
 
Ingrediente : ou, făină, puțin ulei sau altă grăsime ( unt, margarină, untură de găină ), sare
Preparare : se bate bine oul cu sare și puțin ulei, se adaugă făină  pănă obținem  consistența dorită să fie mai moale mai cremoasă, (la un ou cam trei linguri) si apoi cu o furculiță, se formează găluștele pe marginea farfuriei și se toarnă în supa sau în tocăniță cănd sunt aproape gata.Se mai fierbe la foc moale, cu capac, până sunt moi găluștele.
 
GĂLUȘTE CU CARTOFI
 
Ingrediente :
 
  • 400 g cartofi
  • 200 g făină
  • 1 ou
  • ulei
Preparare :
 
  1. Cartofii se fierb în coajă, se lasă la răcit, se curăță si se dau pe răzătoarea mică
  2. Intr-un castron se amestecă cartofii oul uleiul și făina, se obține un aluat nu prea vârtos, elastic, să nu se lipească de mâini.Dacă este nevoie se mai poate adauga făină.
  3. Se transfera aluatul pe masa de lucru presărată cu faină și se formează un sul care se taie cu un cuțit muiat in apă, în felii egale.
  4. Se formează găluștele.
  5. Se pun găluștele în apă care fierbe cu puțină sare și se fierb pană se ridică (plutesc)
  6. Se scot cu o spumieră și se servesc fierbinti ca si garnitură la friptură
Variante :
 
1. se adaugă în aluat o mână de leurdă tocată cu mixerul de bucătarie și crutoane de pâine.Se servesc stropite cu smântănă și brânză rasă
 
2. se tăvălesc fierbinți în pesmet înfierbântat cu zahăr.Se servesc su smântână.
 
3. se umplu cu prune.Se tăvălesc fierbinți în pesmet înfierbântat cu zahăr.Se servesc su smântână.
 
4. se unplu cu carne măcinată amestecată cu ceapă tocată, sare și piper.Se servesc fierbinți cu sos de ceapă.(Se călesc 4-5 cepe tăiate solzișori în puțin ulei până devine translucidă, apoi se adaugă puțină apă sau supa, se potrivește de sare și piper iar când s-a muiat bine ceapa, se adaugă boia de ardei și găluștele.)

No comments: